Black Friday a inceput! ❄️ Prinde cele mai bune oferte la echipamente de iarnă, doar între 08-10 Noiembrie!

Schiuri

Afiseaza: 1-2 din 2 produse

 Filtre

Selectia ta:

Greutate: 1450 g ×
Schiuri - Ski Faction Dancer 1X
-40%

Ski Faction Dancer 1X

3.199,00 Lei 1.919,00 Lei
Schiuri - Ski K2 Mindbender 85
-40%

Ski K2 Mindbender 85

2.249,00 Lei 1.349,00 Lei

La alegerea schiurilor trebuie luate in considerare destul de multe aspecte. Am inceput structurarea textului gandindu-ma la toate lucrurile pe care le discutam cu un client in magazin si mi-am dat seama ca ar fi foarte mult de scris pentru a acoperi totul asa ca pentru inceput iti recomand sa dai o tura prin magazin, in Bucuresti, unde un coleg te va ajuta sa alegi perechea de sciuri cu legaturi care este potrivita pentru tine. Avem in stoc ski cu legaturi de la Armada, Head, Blizzard, Faction si Rossignol. 

Si... pana sa scoatem un video complet pe aceasta tema, sa incepem scurtul nostru ghid despre...

 

CUM ALEGI SCHIURILE?
 

Schiurile potrivite pot face diferenta dintre o zi fantastica pe munte si o zi in care experienta nu este deloc placuta si pot usura progresul. In urmatorul ghid vom incerca sa oferim informatiile necesare pentru a face o alegere potrivita pentru nivelul, stilul si nevoile tale la schi. Vom descrie principalele criterii dupa care se clasifica schiurile si care sunt avantajele fiecarui echipament in functie acestea.

Latimea Schiului Sub Talpa - Waist Width
Schiurile au notata latimea asfel 115/90/107, unde 115 este latimea maxima la varf, 90 latimea minima sub talpa si 107 este latimea maxima la coada

Latimea schiului este unul dintre cele mai importante criterii care determina categoria careia ii apartie fiecare model. Pe scurt, latimea influenteaza rapiditatea cu care se poate face schimbul echilibrului de pe un picior pe celalalt in viraj, stabilitatea laterala si flotabilitatea. Un schi ingust ofera un timp scurt la intrarea in viraj, stabilitate laterala scazuta si flotabilitate scazuta, pe cand un schi lat este mai lent la schimbarea greutatii de pe un cant pe celalalt dar ofera stabilitate si flotabilitate crescuta. In functie de latime, schiurile se impart in mai multe categorii:

Latime 63-69mm - Race Carver Skis
Schiurile din aceasta categorie sunt gandite pentru performanta maxima pe partie batatorita, sa ofere un timp cat mai scurt la schimbarea greutatii de pe un cant pe celalalt, dar in acelasi timp stabilitatea laterala este scazuta si flotabilitatea este foarte slaba. Acest tip de schiuri se adreseaza schiorilor experti care doresc performanta maxima la virajele de slalom, slalom urias sau coborare.

Latime 70-85mm - Piste Skis
Schiruile din aceasta categorie ofera viteza de reactie buna pentru schiorii amatori de orice nivel, versatilitate pentru zapada de pe partie, control bun si stabilitate laterala.

Latime 85-100mm - All Mountain Skis
Schiurile din aceasta categorie ofera foarte multa versatilitate pentru ca pot fi folosite in orice conditii, de la zapada batatorita pana la zapada afanata din afara partiilor. Acestea au rocker pentru a oferi flotabilitate si versatilitate.

Latime 100mm-110mm - Freeride Skis
Schiurile din aceasta categorie sunt gandite pentru a oferi stabilitate si flotabilitate in conditii de zapada afanata si versatilitate pentru conditii variabile pe tot muntele si dispun de rocker consistent.

Latime 110mm+ - Powder Skis
Schiurile din aceasta categorie sunt construite pentru a oferi stabilitate maxima in zapada afanata. Acestea au o latime mai mare de 110mm si au rocker foarte pronuntat pentru flotabilitate maxima. In general acestea sunt schiuri dedicate pentru powder si nu sunt foarte prietenoase in conditii variabile.

Rocker Profile

Profilul de rocker al schiului este determinat de forma acestuia cand este asezat pe sol. Exista doua tipuri de rocker: rocker si camber.

Camberul este arcuirea in jos a schiului si are ca efect directionarea energiei catre sol si ofera mai multa putere, stabilitate si aderenta cantului.

Rockerul sau numit reverse camber este arcuirea in sus a schiului si are ca efect o flotabilitate mai buna in zapada afanata si ajuta la initierea virajelor.

In prezent nu exista multe schiuri care au fie doar rocker sau doar camber, in schimb acestea utilizeaza o combinatie intre cele doua pentru a optimiza beneficiile pe care le ofera fiecare. in functie de modul in care
sunt dispuse, schiurile se impart in categorii in functie de profilul de rocker:

Full Camber - Camber pe toata suprafata schiului
Camber-ul transmite energia catre zapada si imbunatateste forta schiului, absorbtia vibratiilor si aderenta cantului.

Rocker/Camber/Small Rise - Rocker la varf, rocker minimal la coada si camber in restul schiului
Acest tip de profil are in varf rocker care ofera flotabilitate in zapada afanata, rocker minimal la coada pentru a ajuta la pivotare si la iesirea din viraj si iar camber-ul transmite energia similar ca la schi full camber. Datorita formei asimetrice, acest tip de profil nu este recomandat pentru a schia sau ateriza cu spatele.

Rocker/Camber/Rocker (All Mountain Rocker) - Rocker la varf si coada schiului, camber la mijloc
Acesti tip profil inseamna ca la varf si coada este un rocker aproape simetric care ajuta la initierea si iesirea din viraje, imbunatateste flotabilitatea schiului in zapada afanata si usureaza foarte mult pivotarea. Camber-ul din mijloc ofera aderenta cantului si stabilitate la viteza mai mare.

Full Rocker - Rocker pe toata suprafata schiului
Acest tip de profil nu are camber in niciun punct pe toata lungimea schiului. Se utilizeaza in principal la schiurile de powder pentru a oferi flotabilitate maxima, dar se face un compromis in defavoarea stabilitatii la viteza pe zapada variabila sau pe zapada de partie.

Radius

A clasifica un ski doar dupa lungimea radiusului este o greseala deoarece comportamentul schiului este dat in principal de latimea si de profilul rocker al acestuia. De exemplu, un schi de carving full camber de 190cm poate avea acelasi radius cu un schi de all-mountain cu rocker/camber/rocker de 178cm, dar comportamentul acestora este total diferit. Din acest motiv, este important sa comparam radiusul schiurilor din aceleasi categorii.

Ca regula generala, radiusul se clasifica astfel:
10-16m = Radius Scurt (schiuri de carving, schiuri de all mountain cu taper)
17-22m = Radius Mediu (schiuri de all mountain si de freestyle)
+22m= Radius Lung (schiuri de Powder, Big Mountain)

Cum se masoara radiusul unui schi?
Radiusul este lungimea razei arcului de cerc descris de cantul schiului pe zapada atunci cand schiul este asezat perfect pe cant. Lungimea radiusului este influentata de sidecut-ul schiului, de forma sa, in functie de latimea maxima la varf, latimea minima la mijloc si latimea maxima din coada schiului. Cu cat radiusul este mai mic, schiul intra mai rapid in viraj si cu cat radiusul este mai mare schiul este mai lent la intrarea in viraj dar este mai stabil la viteza mare.

Cum se alege lungimea schiurilor?
Pentru a alege corect lungimea schiurilor trebuie luati in considerare mai multi factori precum inaltimea, abilitatea, greutatea schiorului, tipul schiului, conditiile de schi si preferintele schiorului.

Ca referinta, un schi mai scurt este mai manevrabil la viteza mica, iar un schi lung este mai stabil la viteza mai mare.

Alegerea lungimii dupa abilitatea schiorilor
Aceste referinte sunt pentru un schi cu profil full camber

Incepatori
Pentru un incepator este mai bine sa foloseasca schiuri cu o lungime mai mica pentru a-i ajuta sa le manevreze mai usor la viteza mica. Lungimea recomandata pentru un schior incepator este intre nivelul barbiei si 5 cm mai jos.

Intermediari
Schiorii intermediari stiu deja sa stapaneasca virajele cu schiurile paralele la viteza medie si de aceea este recomandat sa aleaga un schi cu lungimea intre nivelul barbiei si nivelul nasului, care sa le ofere stabilitate.

Avansati
Schiorii avansati controleaza bine schiurile la viteze mai mari si au nevoie de stabilitate crescuta. Pentru acestia este recomandat sa ia un schi cu lungimea intre nivelul nasului si nivelul ochilor.

Daca modelul de schiuri ales are profil cu rocker este recomandat sa se aleaga un schi cu cel putin 5/10cm mai lung decat unul cu profil full camber, pentru ca zonele de rocker nu influenteaza lungimea cantului efectiv care sta in contact cu zapada. Din acest motiv, cu cat schiul este mai lat si are mai mult rocker este bine sa se aleaga o lungime mai mare pentru a oferi suficienta stabilitate la viteza mai mare.

 

Pentru mai multe informatii despre echipamente de schi si snowboard va asteptam in showroom-ul nostru din Bucuresti, Calea Mosilor 62-68 sau ne puteti contacta pe mail sau telefonic.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!